Constructorii Bancii Nationale a Romaniei

In cadrul somptuos si elegant al Palatului Bancii Nationale a Romaniei a fost lansata cea mai recenta carte a profesorului Nicolae Noica. Subiectul ei: chiar cladirea BNR – vazuta prin prisma biografiilor ilustrilor arhitecti si ingineri ce au proiectat, construit si consolidat una dintre constructiile emblematice ale Capitalei. Au participat la festivitatea de lansare personalitati politice si din lumea bancara, dar si nume prestigioase ale scenei romanesti, intr-o inedita intalnire intre sfere culturale care sunt, de obicei, separate. Marcel Iures, Ion Caramitru sau Ilinca Tomoroveanu au fost prezenti alaturi de regizorul Liviu Ciulei pentru o emotionanta evocare a personalitatii inginerului Cyullei, tatal artistului.

Cartea Banca Nationala a Romaniei si personalitati din istoria constructiilor insumeaza 19 biografii de constructori ce au in comun participarea la inaltarea edificiului imaginat in 1882 de arhitectii francezi Cassien Bernard si Albert Galleron. Dar cartea trece dincolo de simpla relatare a unor existente, nemarginindu-se la a contabiliza realizarile profesionale ale celor evocati. Asemeni pieselor unui mozaic, aceste existente ajung, prin alaturare, sa descrie o epoca, al carei tablou, desi plin de nostalgie, priveste in mod direct prezentul societatii romanesti. Substratul cartii atinge problema valorilor, incercand sa identifice modalitatea prin care competitia si respectul au favorizat aparitia unei elite determinante pentru remod elarea intregii societati. Dupa 1989, cititorul roman, privat atatia ani de informatii oneste despre istoria recenta, si-a indreptat cu fascinatie (mai mult sau mai putin justificata) atentia catre lucrarile ce au repus in discutie personalitatile liderilor politici, filosofilor si scriitorilor interbelici.

Cartea profesorului Noica este una din rarele ocazii cand suntem invitati sa acordam atentia cuvenita unor personalitati din afara sferei umaniste a culturii, si sa meditam la rolul lor in modernizarea Romaniei. Cu fiecare arhitect sau inginer evocat, ni se cere, intr-un mod subtil, sa ne intrebam cum se face ca, in degringolada in care se zbate de atatia ani societatea romaneasca, desi se vorbeste necontenit de nevoia de modele, ignoram cu obstinatie faptul ca si domeniile tehnice sunt producatoare de cultura si ca modelele propuse de aceste domenii sunt indispensabile pentru o dezvoltare armonioasa a unei natiuni? Subiectul cartii este tocmai ceea ce inspirat numea un vorbitor la lansare acea aristocratie tehnica, datorita careia Romania a putut cunoaste cele mai spectaculoase progrese pe care le-a inregistrat in istoria sa. Rasfoind-o, mi-a venit in minte sloganul pe care participantii la un mars de protest l-au afisat in urma cu cativa ani. “Conspiratia bunului simt” statea scris pe pancarta tinerilor, si privind cum evolueaza spatiul nostru public (cu precadere cel audiovizual), putem spune ca avem in fata chiar o carte subversiva.

Nenorocul Romaniei e ca a scapat de comunism abia in momentul cand Occidentul era deja in era culturii de consum. Omul reprezentativ al acestor doua lumi e deopotriva inclinat sa nesocoteasca realitatea, primul prin utopie, al doilea, prin fictiunea cu care il alimenteaza universul media. Ambii sunt stanjeniti de profesionistul serios. Pentru comunist, arhitectul cultivat, inginerul riguros, medicul pasionat de propria meserie s.a. sunt indivizi periculosi, care pot trimite in ridicol, prin simpla lor prezenta, propagandistul bun de gura care isi bazeaza cariera pe citate din parintii Revolutiei si pe solidaritatea interna de partid. Nici omul mediatic nu ii are la suflet: nu sunt nici cool nici aducatori de rating. Elitele opresc orice societate sedusa de imaginar sa se sminteasca. Drumul pe care il propun ele e intotdeauna anevoios, cere eruditie, efortul unui maratonist al spiritului si gratie intelectuala. In calea vulgaritatii sau fanatismului, elitele sunt cele care rostesc acel “aiasta nu se poate” pe care Ionel Bratianu i-l spunea chiar si regelui Carol I. Pentru elite, comunistul are solutia Canalului, iar omul culturii de masa, inarmat cu telecomanda, are solutia marginalizarii prin dezinteres. Ignoranta acestuia din urma poate fi socata de descoperirea unor modele de succes atat de diferite de reprezentarea „contemporana“ a sintagmei. Pentru ca personalitatile readuse in discutie de lucrarea de fata sunt chiar povesti de succes romanesti. Cu studii in marile capitale ale lumii, ilustrii constructori ai Micului Paris nu sunt nici niste pedanti din alta epoca, nici stahanovistii cu care imagologia comunista identifica inginerul de santier. Dimpotriva, unora nu le lipseste spiritul intreprinzator (dupa cum e cazul lui Emil Prager), iar eruditia nu ii impiedica sa se amestece in animata viata mondena a epocii. Probabil de la aceasta idee de echilibru ar trebui sa porneasca si reconsiderarea trecutului nostru. Cultivarea unei memorii vii e cea mai buna aparare a individului, fie ca agresiunea vine dinspre o dictatura politica sau una economica. Stim astazi, dupa Fenomenul Pitesti, ca supravietuirea spirituala e mai importanta decat cea fizica. Firescul unor existente exemplare asteapta deci sa fie scos la lumina dupa decenii de cenzura. De el are nevoie nu doar generatia supravietuitorilor, ci si actuala generatie, a „pragmatiilor“ cum inspirat a denumit-o Octavian Paler. O parte din capitolele acestei carti au aparut anterior si in paginile revistei noastre, tocmai pentru ca suntem convinsi de actualitatea si chiar necesitatea acestui demers. In ingrijirea Editurii Masina de Scris studiile semnate de ing. Nicolae Noica, arh. Cristina Popescu-Þurlea si prof. Mihai Sorin Radulescu si-au gasit forma grafica de exceptie binemeritata de personajele cartii.

(articol publicat in revista Constructii civile si industriale, mai 2006)